Bratu
de Ion Creanga
Are Bratu trei feciori,
Cite trei sunt vinatori,
Dar mai are Bratu, are
Pe Dobrica, fara mare.
Se primbla pe at calare
Cu cinci coade pe spinare,
Impletite cu parele,
Conjurata de pistoale.
Frunzulita fagului,
Sus in plaiul muntelui,
La tulpina fagului,
La umbrita bradului
Sed feciorii Bratului
Cu Nit-a Ploscariului,
Cu Manea Selariului,
Cu sora lor Dobrica.
Dar ei tot bea si minca,
Iar Dobrica se culca.
Putintel ca adormea
Si urit vis ca visa
Drept in picioare sarea
Si din gura ca graia:
"Valea, neica Stanciule!
Voi beti, mari, si mincati,
Nici o grija nu purtati.
Dra eu neica,ma culcaiu,
Putintel ca adormiiu.
Si urit vis ca visaiu:
Neica, pistoalele tale
Sedea-n cui far' de oteale,
Neica, flintisoara mea
Sedea-n cuiu far' de vergea."
Nici cuvint nu savirsea,
POtera ca-i cotropea,
Capitanul ca graia:
"D-alei Stance-al Bratului,
Vrei tu, mari, sa te dai,
Sau la potera legat,
Ori tu, mari, tot taiat?"
Dar Stanciu ca mi-i graia:
"Capitan Balaurean,
Nu sunt muiere de sat,
Sa ma duc tie legat,
Ca-s voinic cu comanac,
Iti vede ce-oiu sa va fac".
Dar sora-sa, Dobrica,
Ea din gura ca graia:
"Taci, neica, nu zice-asa,
Ca mi-ti rapui viiata,
Ci ad-o-ncoa pe durda".
Pe durda-n mina i-o da,
Ravul cu poala-l turna,
Gloantele cu chivara,
Ea de stinga-ngenunchea
Si pe dreptul mi-o punea,
Odata c-o slobozea:
Saptesprezece dobora,
Ceilalti, citi raminea,
Pe toti greu ca mi-i ranea.
Numai capitan scapa,
Dar ea din gura-i graia:
"Capitan Balaurean!
Tu du-te, mari, de spune,
Tu, mari, tu la domnie,
Sa sloboada pe maica,
Pe maica si pe taica,
Ca-i aprind puscaria"
Astepta ea ce-astepta
Si vazind ca nu venea,
Ea pe cal incaleca
Si la domnie plea,
La piinariu se abatea,
Pine ca mi-si tinguia
Si felii ca le taia.
La puscarie mergea,
Sarea ici, sarea colea
Si-un aminoras scotea
Si din el ca scapara
Si foc puscariei da,
Si toti vinovati scapa
Si pinea ca li-o-mpartea.
Si taica-sau si ma-sa
Din puscarie scapa.
Dar Bucurestiu vedea,
Dupa dinsa se lua,
Calul in loc ii oprea
Si pe dinsa o prindea
Si la domnie-o ducea.
Un ou ros in par punea,
Toti Bucurestii ca da
Si oul nu-l nimerea.
Dobrica ca mi-i privea,
Inima-ntr-insa fierbea,
Pana ce rindu-i venea.
Iaca rindul ca-i venea,
Cind o data slobozea,
Oul farime-l facea.
Dar pe ea o cotropea,
La domnie-o ridica;
Ea acolo ca mrgea,
Pipetul ca si-l arata,
Domnia, dac-o vedea,
Iertare ca-i daruia,
Si la frati ca se-ntorcea,
Iute ca o rindunea,
Cu parintii linga ea.
Bucuresti,
1881 septembrie
Bratu
Aceasta pagina a fost accesata de 4069 ori.
