Taranul si Unirea
de Ion Creanga
La 1857, pe cand se ferbea Unirea in Iasi, boierii moldoveni liberali, ca de-alde Costache Hurmuzachi, M. Kogalniceanu si altii, au gasit cu cale sa cheme la Adunare si cativa tarani fruntasi, cate unul din fiecare judet, spre a lua si ei parte la facerea acestui maret si nobil act national. Cum au ajuns taranii in Iasi, boierii au pus mana de la mana, de i-au ferchezuit frumos si i-au imbracat la fel, cu cheburi albe si cusme noua, de se mirau taranii ce berechet i-a gasit. Apoi, se zice ca i-ar fi dat pe sama unuia dintre boieri sa le tie cuvant, ca sa-i faca a intelege scopul chemarii lor la Iasi.
- Oameni buni, stiti pentru ce sunteti chemati aici, intre noi? zise boierul cu blandeta.
- Vom sti, cucoane, daca ni-ti spune, raspunse cu sfiala un taran mai batran, scarpinandu-se in cap.
- Apoi, iaca ce, oameni buni: de sute de ani, doua tari surori, crestine si megiese, Moldova noastra si Valahia sau tara Munteneasca, de care poate-ti fi auzit vorbindu-se, se sfasie si se mananca intre dansele, spre cumplita urgie si peire a neamului romanesc. tari surori si crestine, am zis, oameni buni; caci, precum ne inchinam noi, moldovenii, asa se inchina si fratii nostri din Valahia. Statura, vorba, hrana, imbracamintea si toate obiceiurile cate le avem noi le au intocmai si fratii nostri munteni. tari megiese, am zis, oameni buni; caci numai parauasul Milcov, ce trece pe la Focsani, le desparte. "Sa-l secam dar dintr-o sorbire" si sa facem sfanta Unire, adica infratirea dorita de stramosii nostri, pe care ei n-au putut s-o faca in imprejurarile grele de pe atunci. Iaca, oameni buni, ce treaba crestineasca si frumoasa avem de facut. Numai Dumnezeu sa ne-ajute! inteles-ati, va rog, oameni buni, pentru ce v-am chemat? si daca aveti ceva de zis, nu va sfiiti; spuneti verde, moldoveneste, ca la niste frati ce va suntem; ca de-aceea ne-am adunat aici, ca sa ne luminam unii pe altii si Dumnezeu sa ne lumineze pe toti cum a sti el mai bine!
- intelegem, cucoane, asa a fi, raspunsera cativa tarani mai rusinosi; ca, da, nu-ti sti dumnevoastra ce-i pe lume, noi, taranimea de la coarnele plugului, avem sa stim ce-i bine si ce-i rau?...
- Ba eu, drept sa va spun, cucoane, n-am inteles! cica zise cu indrazneala unul dintre tarani, anume Ion Roata. s-apoi, chiar daca ne-am pricepe si noi la cate ceva, cine se mai uita in gura noastra? Vorba ceea, cucoane: "taranul, cand merge, tropaieste, si cand vorbeste, hodorogeste", sa ierte cinstita fata dumnevoastra. Eu socot ca treaba asta se putea face si fara de noi; ca, da, noi stim a invarti sapa, coasa si secera, dar dumnevoastra invartiti condeiul si, cand vreti, stiti a face din alb negru si din negru alb... Dumnezeu v-a daruit cu minte ca sa ne povatuiti si pe noi, prostimea...
- Ba nu, oameni buni; s-a trecut vremea aceea, pe cand numai boierii faceau totul in tara aceasta s-o storceau dupa plac. Astazi toti, de la vladica pana la opinca, trebuie sa luam parte la nevoile si la fericirea tarii. Munca si castig, datorii si drepturi pentru toti deopotriva.
Le spuse boierul apoi despre originea romanilor, cum si de cine au fost ei adusi pe aceste locuri; despre suferintele lor si cum au ajuns a fi dezbinati si imprastiati prin alte tari. Le da el pilde cate si mai multe: cu smocul de nuiele, cu taurii invrajbiti si, in sfarsit, se sileste bietul crestin din rasputeri a-i face sa inteleaga care sunt roadele binefacatoare ale Unirii, aducandu-le aminte ca tot "pentru unirea tuturor" se roaga si sfanta biserica, in toate zilele, mai bine de 1.850 de ani.
- Ei, oameni buni, cred ca acuma ati priceput!
- Priceput, cucoane, cat se poate de bine, raspunsera mai toti. Dumnezeu sa va ajute la cele bune!
- Ba eu tot nu, cucoane, raspunse mosul Ion Roata.
- Dumnezeu sa ma ierte, mos Ioane, dar dumneta, cum vad, esti cam greu de cap; ia haidem in gradina, sa va fac a intelege si mai bine. Mos Ioane, vezi colo, in ograda la mine, bolovanul cel mare?
- il vedem, cucoane.
- Ia fa bine si ada-l ici, langa mine, zise boierul, care sedea acum pe un jilt in mijlocul taranilor.
- S-avem iertare, cucoane, n-om putea, ca doar acolo-i greutate, nu saga.
- Ia cearca si vezi.
Mos Roata se duce si vrea sa ridice bolovanul, dar nu poate.
- Ia du-te si dumneta mos Vasile, si dumneta, bade Ilie, si dumneta, bade Pandelachi.
in sfarsit, se duc ei vro trei-patru tarani, urnesc bolovanul din loc, il ridica pe umere si-l aduc langa boier.
- Ei, oameni buni, vedeti? S-a dus mos Ion si n-a putut face treaba singur; dar cand v-ati mai dus cativa intr-ajutor, treaba s-a facut cu usurinta, greutatea n-a mai fost aceeasi. Povestea cantecului:
Unde-i unul nu-i putere,
La nevoi si la durere;
Unde-s multi, puterea creste,
si dusmanul nu sporeste.
Asa si cu Unirea, oameni buni! Credeti dumnevoastra ca, de-a ajuta Dumnezeu a se uni Moldova cu Valahia avem sa fim numai atatia? Fratii nostri din Transilvania, Bucovina, Basarabia si cei de peste Dunarea, din Macedonia si de prin alte parti ale lumii, numai sa ne vada ca traim bine, si ei se vor bucura si ne vor iubi, de n-or mai indrazni dusmanii, in vecii vecilor, a se lega de romani. D-apoi fratii nostri de sange: frantujii, italienii, spaniolii si portughezii, ce asteapt? La orice intamplare, Doamne fereste, stau gata sa-si verse sangele pentru noi... Unirea face puterea, oameni buni. Ei, acum cred c-ati inteles si rasinteles.
- Ba eu unul, sa iertati dumnevoastra, cucoane, inca tot n-am inteles, raspunde mos Roata.
- Cum se face asta, mos Ioane? Mai bine ce v-am talmacit, si un copil putea sa inteleaga.
- Mai asa, cucoane, raspunsera ceilalti.
- Mos Ioane, zise acum boierul, cam tulburat de multa oboseala, ia spune dumneta, in legea dumitale, cum ai inteles, cum n-ai inteles, de cand se face atata vorba; sa auzim si noi!
- Da, cucoane, sa nu va fie cu suparare, dar de la vorba si pana la fapta este mare deosebire... Dumnevoastra, ca fiecare boier, numai ne-ati poruncit sa aducem bolovanul, d-ar n-ati pus umarul impreuna cu noi la adus, cum ne spuneati dinioarea, ca de-acum toti au sa ieie parte la sarcini: de la vladica pana la opinca. Bine-ar fi dac-ar fi asa, cucoane, ca la razboiu inapoi si la pomana navala, parca nu prea vine la socoteala... Iar de la bolovanul dumnevoastra am inteles asa: ca pana acum noi, taranii, am dus fiecare cate-o peatra mai mare sau mai mica pe umere; insa acum suntem chemati a purta impreuna tot noi, opinca, o stanca pe umerele noastre... Sa dea Domnul, cucoane, sa fie altfel, ca mie unuia, nu mi-a parč rau.
La aceste vorbe, taranii ceilalti au inceput a strange din umere, a se uita lung unul la altul si a zice:
- Ia, poate ca si Roata al nostru sa aiba dreptate!...
Iar boierul, luandu-i inainte cu glume, a inghitit galusca si a tacut molcum.
Taranul si Unirea
Aceasta pagina a fost accesata de 5058 ori.
