George Panu- Prietenia intre Eminescu si Creanga

de Ion Creanga

Din cele intai zile s-a stabilit mare prietenie intre Creanga si Eminescu, sau mai drept Eminescu a fost cuprins deodata de o mare dragoste pentru Creanga.
Emienscu avea, cum am spus, o cultura cu totul de carte. Cu toate aceste, daca limbagiul si ideile erau straine, ramasese insa la dansul un fond aproape inconstient de aspiratii si de nazuiti nationale. Creaga a trebuit, prin urmare, ca sa-l captiveze imediat, caci el reprezenta pentru Eminescu tipul romanului simplu, natural, nefalsificat de ideile si cultura moderna.
Eminescu ca poata gasi un tip de roman vechi, isi plimbase eroul, sarmanul Dionis, prin veacul lui Alexandru cel Bun, di, ca sa poata vea inaintea lui case vechi cu cerdacuri lungi si cu obiceiuri batrane, trebuia sa le inventeze Creanga, cu tipul sau de taran imbracat in haine nemtesti si cu toate expresiile arhaice care-i presarau vorbirea, repet, ii realiza visul lui Eminescu.
Legatura se stabili astfel, inat pe urma mai nimenea nu mai vazu pe Eminescu fara Creanga, si pe Creanga fara Eminescu; amandoi venea la Junimea, amandoi ieseau de la Junimea.
Noi cestilalti ne duceam dupa Junimea, cateodata, pe la cafenelele cele mai de vaza ale Iasului. Eminescu ne-a urmat uneori, insa nu cu mare placere. Indata ce cunoscu pe reanga, el se izola cu totul de noi, dandu-se in societate a aceluia numai.
Ce faceau ei? Unde se duceau? Ce vorbeau, ore, zile, nopti intregi?
Ce faceau si unde se duceau, stiti. Plecau amandoi si se infundau pe la vreun crasmar de prin Tatarasi, Pacurari sau Nicolina, adica prin partile exterioare ale orasului. Acolo nu se punau pe baut, cum se pretindea, sau cum se crede - caci multi cred ca aceasta ar fi ruinat sanatatea si a lui Eminescu, si a lui Creanga - nu; ei se puneau sa traiasca o viata care le placea lor, viata simpla si primitiva. Era o placere pentru ei ca sa se aseze intr-o odaie din fundul unei crasme, pe laviti de lemn, cu bratele rezemate de o masa murdara, serviti de un baietel naiv.
Ce faceau ei? Drept masa sau dejun, cereau sa le friga o bucata de pastrama, mai mancau carnati cu usturoi - si vai de lume cum erau preparati - ordonau ca sa li se adca o cana de vin, de calitatea cum s-ar fi intamplat, si, dupa ce mancau pastrama, apoi, inaintea unui pahar de vin, stateau toata noaptea daca crasmarul le da voie. Cand crasmarul voia sa inchida, ei plecau in alta parte a orasului unde stiau ca localul sta deschis pana in ziua, si vorbeau, vorbeau, vorbeau, vorbeau, ar si beau.
Ce vorbeau intre ei? Nu stiu; Eminescu si Creanga rar trebuiau sa vorbeasca. Creanga istorisind povesti din batrani si de la tara, Eminescu facand teorii metafizice si croind visuri cum ar trebui sa fie poporul roman, Se intelegeau, cum se zice, ca gasca cu rata; ii uneau aceleasi aspiratii.
Cateodata intrebam pe Emienscu:
-Ce vorbesti tu tot timpul cu Creanga?
El zambea, si cu acea privire vaga si ratacita, care-i era caracteristica, raspundea in mod evaziv:
-Vorbim si noi ce ne trece prin minte!...
Si atata tot.
Cateodata Creanga si Eminescu dispareau cate trei-patru zile; nu se stia ce au devenit. In timpul acesta ei ieseau din oras pe jos, cutreierau Galata cu targusorul, treceau inspre bariera Pacurarilor, faceau inconjurul pe la Copou si Aroneanu, dormeau pe o lavita la vreun han sau la vreo crasma, mancau ce gaseau si erau fericiti.
Cand se intorceau, erau de nerecunoscut; haine neingrijite, figurile obosite de veghe, de truda si putin de bautura, insa foarte incantati de asemenea escursiuni, gata sa le reinnoiasca a doua zi.
Cateodata noi ii indemnam sa mearga pe la crasmele noastre boieresti; mai totdeauna refuzau.
-Nu, nu mergem, rpeferam sa ne ducem la chir Costache crasmarul, de la Nicolina. Sa vezi ce pastrama minunata are! Cer, adauga Creanga, sa-mi aduca pe un harb de strachina vreo trei carbuni si-mi pun eu singur pastrama pe dansii de se frige. Apoi este baietul Ghita, care este un drac si jumatate! Vinu-i cam turbure si cam acrisor, dar bun. Si stam de vorba pana in ziua. Nu-i asa, Eminescule?
Eminescu, cu figura plina de multumire, zambea.
Apoi amandoi plecau ca oamenii cei mai fericiti din lume.





George Panu- Prietenia intre Eminescu si Creanga


Aceasta pagina a fost accesata de 5427 ori.