Garabet Ibraileanu - Povestirile lui Creanga
de Ion Creanga
Opera lui Creanga este epopeea poporului roman. Creanga este Homer al nostru.
In Creanga traiesc credintele, eresurile, datinile, obiceiurile, limba, poezia, morala, filozofia poporului, cum s-au format in mii de ani de adaptare la imprejurarile pamantului dacic, dedesubtul fluctuatiunilor de la suprafata vietii nationale.
Creanga cere un reprezentatnt perfect al sufletului romanesc intre popoare; al sufletului moldovenesc intre romani; al sufletului taranesc intre moldoveni, al sufletului omului de munte intre taranii moldoveni.
Creanga explica ceea ce zugraveste prin proverbe. De aici frecventa proverbelor in scrierile sale.
Pentru un scriitor cult, care-si pune gloria in originalitatea filozofica (unii chiar in singularizare), aceasta utilizare a proverbelor ar fi un defect. Pentru Creanga, al carui merit e ca in el vorbeste poporul roman, aceasta lipsa de individualism este si ea o calitate - si un factor constitutiv al admirabilei sale arte. Expresie fidela a ideilor populare, opera lui Creanga e originala prin sensibilitate, prin ton, prin turnarea stilului, care sint ale sale.
Creanga are de-a-ntregul conceptul de viata a poporului. Atitudinea lui sceptica fata de religie, luatoare in ras fata cu slujitorii ei, de condescendenta superioritate fata de femeie, considerata ca sexus sequior (sex inferior) si meritorie prin calitatile de gospodina si muncitoare supusa, inainte de toate etc etc etc sint aspecte tipice ale psihologiei taranesti - ca si chipul in care vede si simte natura: un cadru frumos, dar atat de familiar, ca nu mai merita multa vorba. (Cele cateva note cu caracter mai romantic se explica prin nostalgia dezradacinatului si prin influenta carturareasca. Intr-una, sfarsitul tiradei din dealul Pascanilor, se vede chiar institutuorul).
S-a zis ca Creanga este un colector talentat de basme.
Basmele, povestile lui Creanga!
Ce insemneaza "colector" de basme?
Basmul, povestea, valoreaza cat valoreaza talentul celui care povesteste. Si Creanga a avut un asa de mare talent, incat in toate povestile sale oamenii traiesc cu o indiviidualitate si cu o putere de viata extraordinara.
Sa nu ne inselam: Povestile lui Creanga sint bucati rupte din viata poporului moldovenesc, Soacra si nurorile ei, Stan Patitul, Badea Ipate etc, sint oameni vii, tarani din Humulesti, tarani din plasa Muntelui din judetul Neamt. Si vestitii nazdravani: Ochila, Flamanzila si Pasari-Lati-Lungila, si Gerila si Setila, sint flacai sugubeti si "ai dracului", ca si dascalii Mogorogea, Trasnea si ceilalti, din Amintiri - numai cat tratati epic.
Si chiar capra si iezii ei nu-s decat megiesi ai feciorului Stefan al Petrei, o biata vaduva necajita cu trei copii. Puneti in loc de capra - un nume femeiesc, in loc de iezi - copii, si in loc de lup - un taran hain, si veti avea o nuvela din viata taraneasca.
Dupa cum La Fontaine a zugravit in dobitoacele sale pe contemporani, starile sociale si pana si pe Ludovic XIV, tot asa si marele nostru scriitor, in povestile sale, a zugravit lumea reala pe care a cunoscut-o. "Miraculosul" e secundar, afara de unele cazuri cand ii serveste sa exagereze humoristic.
Creanga este atat de realist, incat unele din povestile lui sint aproape lipsite de miraculos, in altele au numai acea specie de miraculos care ingaduie povestitorului sa inzestreze pe eorii sai cu insusiri sufletesti si trupesti peste masura omeneasca. Iar creatiile pur fantastice, ca zmeii s.c.l., Creanga le imprumuta o viata curat omeneasca, si anume taraneasca; ii amesteca cu desavarsire in mediul de toate zilele din Humulesti si-i trateaza pe un picior de perfecta egalitate.
S-a zis ca Creanga samana cu Gogol. Desigur. Taranul moldovan samana asa de bine cu cel rutean. Dar cred ca Creanga are si mai multe asemanari cu La Fontaine. Aceeasi nepasare fata de cele sfinte, aceeasi ireverentiozitate fata de autoritati, de "mariri" , de iararhii, acelasi scepticism, acelasi epicureism linistit.
Creanga este - si va ramane - unic, pentru ca imprejurarile care l-au produs, care i-au permis sa fie ceea ce, a fost, s-au dus, s-au dus,, pentru totdeauna!
Creanga e mai mult citat si laudat decat cetit si gustat. E taran - si apoi e si prea fin!
"Taraniile", cum isi numea el operele sale, repugna cetitorilor delicati, deprinsi cuj analizele lui Paul Bourget. Iar finetea sa, caci are o infinita fineta, il face greu accesibil majoritatii cetitorilor.
Numai intelectualii adevarati l-au priceput cum trebuie pe Creanga. Si ce care l-a priceput mai bine, pana la indragostire, a fost Eminescu. In Creanga, Eminescu gasea taranul, "limba veche si inteleapta", natura. In opera, ca si in societatea lui Creanga, Eminescu gasea un refugiu, o consolare de prezent, de civilizatie, de intelectualism. Se poate spune ca romanticul Eminescu se refugia in primitivul Creanga. Iata explicatia prieteniei Eminescu-Creanga. A prieteniei dintre filosoful budist si shopenhauerian si Nica a lui Stefan a Petrii. Fara indoaiala ca prietenia a plecat de la Eminescu. In prietenia lui Creanga pentru Eminescu trebuie sa fi fost sentimentul aceluia, care a gasit in sfarsit pe cineva sigur, caruia sa-i destainuiasca fara frica comoara - comoara sufletului sau.
Cand Creanga iese din "taraniile" lui, nu mai este acel scriitor de-o incomparabila fineta. In Popa Duhu, autorul are o nuanta de mahalagism si in tratarea subiectului si in admiratia sa pentru acel bel esprit de suburbie, care e parintele Isaia... Ce bine pentru gloria lui, ca Dragoste chioara si amor ghebos, din care a ramas o pagina, s-a pierdut! Si ce bine ar fi fost sa nu fie el autorul trivalelor versuri Oltenii in Iasi!
Creanga, nascut in 1837, absolvent a patru clase de seminar si al scoalei de invatatori, preot si institutor, orator politic la intrunirile de suburbie, traitor in Ticau, acum 40 de ani, era, trebuie sa fie, un mahalagiu. (Si e de admirat, poate cel mai de admirat lucru din literatura noastra, cum oratorul acesta de mahala a putut fi atat de artustm atat de aristocratic de artist.
Nu este nici un scriitor care sa-l intreaca in fineta, in gust, in masura, in scurtime. Si poate ca in aceste privinte nu-l ajunge nimeni, chiar dintre scriitorii nostri cei mai cultivati si mai lettries)
Pe langa bucatile deja amintite, mahalagismul lui apare si in stilul plin de neologisme din articolele sale cu privire la invatamantul primar, in doua-trei locuri din Amintiri si, in politica lui.
In Creanga erau doi oameni! Personalitate uternica, taranul nu murise in el. Ramasese intact in fundul sufletului lui. Nostalgia dupa copilarie si dupa Humulesti scotea pe taran la iveala din sanctuarul sufletului sau. Si aceasta nu numai cand scria Amintirile, ci si povestile. El povestea tot din nostalgie din Humulestii trecutului sau. Apoi cand se-ntorcea in targ, aparea mahalagiul si scria Oltenii in Iasi.
Popa Duhu e o opera de tranzitie, are un caracter dublu. La ea a colaborat si taranul si mahalagiul din Creanga pentru ca parintele Isaia Duhu pe de o parte e o amintire din copilarie, de pe malurile Ozanei, unde traia acest preot pe vremea copilariei lui Creanga, iar pe de alta o cunostinta a lui Creanga din Iasi, unde se stramutase si preotul. De aceea acolo unde vorbeste de parintele Isaia de la Neamt, scrie ca in Amintiri, pe cand acolo unde il zugraveste ca filozof iesean de suburbie, Creanga are o nuanta de mahalagism.
Creanga a fost editat de mai multe ori. O chestie foarte importanta in editarea lui Creanga este respectarea cuvintelor si a formelor moldovenesti. Editia din Iasi, respecta pe moldovanul Creanga. Cele din Bucuresti, nu. In editia II Minerva, care a voit sa lase pe Creanga moldovan, tot se mai gasesc forme muntenizate, datorie desigur indaratniciei zetarilor, caci d. Kirileanu, unul din editori, e un neaos moldovan din Holda, de pe Bistrita. Editia "Bibliotecii pentru toti" e oribila. Sunt cuvinte schimbate, pentru ca editorul n-a priceput cuvintele lui Creanga. Sint forme literatizate, ori chiar muntenesti dialectale, pentru ca editorul a fost un bucurestean, care credea ca romanismul incepe in Covaci si se ispraveste la Baneasa. Ce lucru admirabil ar fi fost o editie a lui Creanga ilustrata de Grigorescu! ... Va trebui numaidecat ca un pictor de foarte mare talent sa ilustreze o data pe marele scriitor.
Sanatatea, simplicitatea, limpezimea, "realismul" psihologic din opera lui, fac din Creanga un scriitor clasic, in intelesul literar al cuvantului. Aristocratul Alecsandri, dupa emanciparea de influenta romantismului cu care natura sa nu se impaca, aristocratul C. Negruzzi, taranul Cosbuc din Balade si idile si, in parte, aristocratul Bratescu-Voinesti, si aristocratul Duiliu Zamfirescu sint, daca nu ne inselam, impreuna cu Creanga, in care a ramas toata viata taranul de la Humulesti - singurii scriitori clasici din intreaga noastra literatura moderna, Viata normala si asezata, viata claselor "pozitive" e un teren favorabil pentru sanatoasa productie literara clasica; pe cand viata zbuciumata a celor declasati e un mediu priincios pentru literatura "dezechilibrata" romantica. Cela cateva note romantice din Creanga, care insa nu ajung niciodata pana la pesimism, datorite transplantarii si "proletarizarii" sale, confirma regula - ca orice exceptie.
Din Viata romaneasca, Iasi,
Nr. 6, iunie 1910
Garabet Ibraileanu - Povestirile lui Creanga
Aceasta pagina a fost accesata de 10569 ori.
