Amintiri din copilarie - Partea III

de Ion Creanga

Nu mi-ar fi ciuda, incaltea, cand ai fi si tu ceva si de te miri unde, imi zice cugetul meu, dar asa, un bot cu ochi ce te gasesti, o bucata de huma insufletita in sat de la noi, si nu te lasa inima sa taci; asurzesti lumea cu taraniile tale!

- Nu ma lasa, vezi bine, cugete, caci si eu sunt om din doi oameni, si satul Humulesti, in care m-am trezit, nu-i un sat laturalnic, mocnit si lipsit de privelistea lumii, ca alte sate; si locurile care inconjura satul nostru inca-s vrednice de amintire. Din sus de Humulesti vin Vanatorii Neamtului, cu samanta de oameni de aceia care s-au hartuit odinioara cu Sobietski, craiul polonilor. si mai in sus, manastirile Secul si Neamtul, altadata fala bisericii romane si a doua vistierie a Moldovei. Din jos vin satele Boistea si Ghindaoanii, care injuga numai boi unguresti la carele lor, unde plugurile raman singurele pe brazda in tarina, cu saptamanile, prisacile fara prisacar, holdele fara jitar, si nime nu se atinge de ele; iar oamenii din aceste sate nu stiu ce-i judecata. Aproape de Boiste vine satul Blebea, care mai mult de jumatate, dupa ce-si scapa caciula pe balta, zice: Sa fie de sufletul tatei! inspre apus miaza-zi vin manastirile: Agapia, cea tainuita de lume; Varaticul, unde si-a petrecut viata Brancoveanca cea bogata si milostiva, si satele Filioara, hatasul caprioarelor cu sprancene scapate din manastire; Baltatestii, cei plini de salamura, si Ceahlaiestii, Topolita si Ocea, care alunga cioara cu perja-n gura tocmai dincolo, peste hotar; iar spre crivat, peste Ozana, vine Targul-Neamtului, cu mahalalele Pometea de sub dealul Cociorva, unde la toata casa este livada mare; tutuienii, veniti din Ardeal, care mananca slanina ranceda, se tin de coada oilor, lucreaza lana si sunt vestiti pentru teascurile de facut oloi; si Condrenii, cu morile de pe Nemtisor si piuale de facut sumani. Iar deasupra Condrenilor, pe varful unui deal nalt si plin de tiharai, se afla vestita Cetatea Neamtului, ingradita cu pustiu, acoperita cu fulger, locuita vara de vitele fugarite de strechie si strajuita de ceucele si vindereii care au gasit-o buna de facut cuiburi intr-insa. Dar asta nu ma priveste pe mine, baiat din Humulesti. Eu am alta treaba de facut; vreau sa-mi dau seama despre satul nostru, despre copilaria petrecuta in el, si atata-i tot. Cati domnitori si mitropoliti s-au randuit la scaunul Moldovei, de cand e tara asta, au trebuit sa treaca macar o data prin Humulesti spre manastiri.

Apoi, unde pui cealalta lume care s-a purtat prin satul nostru, si tot lume mai mult bogata si aleasa. Ma rog, la Manastirea Neamtului: icoana facatoare de minuni, casa de nebuni, hram de Ispas si iarmaroc in targ, tot atunci; apoi, tot pe aici, treacat spre iarmaroace: la Piatra de Duminica Mare, si la Folticeni de Sant-Ilie; la Secu, hram de Taierea capului sf. Ioan Botezatorul; la Agapia-n deal, hram de Schimbarea la fata; la Agapia-n vale, hram de Sf. Voievozi; si la Varatic, hram de Santa Maria mare; lume si iar lume! si cate tarnosiri si sfintiri de biserici din nou, si cate soboare si revizii de fete bisericesti si politicesti, si cati straini din toata lumea, si cate inimi purtate de dor, si cate suflete zdrobite si ratacite n-au trecut prin satul nostru spre manastiri! Lume, lume si iar lume! si cate ostiri straine si o droaie de catane calari, tot nemti de cei mari, imbracati numai in fir, au trecut in vremea copilariei mele, cu sabiile scoase, prin Humulesti, spre manastirile de maice, dupa Natalita cea frumoasa! si au facut nemtii mare taraboi prin manastiri, si au rascolit de-a fir-a-par toate chiliile maicelor, dar n-au gasit-o, caci si beciul privighetorului Parvu din Targul-Neamtului putea sa tainuiasca la nevoie o domnita. si noroc de varaticence, care au stiut a-i domoli luandu-i cu binisorul, si a-i face sa-si bage sabiile in teaca, spunandule ca cei ce scot sabia de sabie vor pieri! Dar ce-mi bat eu capul cu craii si cu imparatii, si nu-mi caut de copilaria petrecuta in Humulesti si de nevoile mele? Asa era cu cale sa fac de la inceput, dar am tinut sa arat ca humulestenii nu-s traiti ca in barlogul ursului, ci au fericirea de a vedea lume de toata mana. La 1852, in ziua cand s-a sfintit paraclisul spitalului din TargulNeamtului si s-a deschis scoala domneasca de acolo, eu, impreuna cu alti baieti, isonari ai bisericii, stam aproape de Ghica-voda, care era fata la acea serbare, inconjurat de o multime de lume, si nu ne mai saturam privindu-l. si el, frumos la chip si bland cum era, vazandu-ne pe mai toti de-a randul, imbracati cu camesuice cusute cu bibiluri si albe cum e helgea, cu bondite mandre, cu itari de tigaie si incaltati cu opincute, spalati curat si pieptanati, cu rusinea zugravita pe fata si cu frica lui Dumnezeu in inima, arunca o privire parinteasca spre noi si zise:

- Iata, copii, scoala si sfanta biserica, izvoarele mangaierii si ale fericirii sufletesti; folositi-va de ele si va luminati, si pe Domnul laudati! Aceste vorbe, rostite de gura domneasca, au brazdat adanc inima norodului adunat acolo, si fara intarziere scoala s-a umplut de baieti doriti de invatatura, intre care eram si eu, cel mai bun de harjoana si slavit de lenes; lenes fara pereche ma facusem, caci mama, dupa cata minte avea, nu se indura sa ma mai trimita acum nici la o cofa de apa, numai sa invat carte si sa ma fac popa, ca parintele Isaia Duhu, profesorul nostru. Bun mai era si parintele Duhu, cand se afla in toane bune, Dumnezeu sa-l ierte! Pus-a el baietii in randuiala cum nu mai vazusem pana atunci; cumpara-ne el vara, din banii sai, cofe de zmeura si fel de fel de puricale de ne da sa mancam, si mai in toata sambata ne incarca in o droaga de-a Manastirii Neamtului si ne ducea la staretie, sa dam examen dinaintea staretului Nionil, un batran olog, care ne sfatuia cu duhul blandetii sa ne tinem de ceaslov si psaltire; caci toate celelalte invataturi, zicea el, sunt numai niste ereticii, care mai mult amarasc inima si tulbura sufletul omului. Dar fost-a scris parintelui Duhu sa nu asculte in totul sfaturile cuviosului staret, ci sa ne invete si cate oleaca de aritmetica, de gramatica, de geografie si din toate cate ceva, dupa priceperea noastra. Odata, venind parintele Duhu suparat foc de la manastire, ne dete la regula de trei tema urmatoare:

- Daca o para luata pe nedreptul iti mananca o suta drepte, apoi sase mii de lei (leafa mea pe un an), care mi-a oprit-o staretul Nionil, pe nedreptul, cate parale drepte vor manca de la Manastirea Neamtului?

- Douazeci si patru de milioane de parale, cinstite parinte, sau sase sute de mii de lei, raspunse unul din noi, cu crida la tabela.

- Ia sa-mi faca Nica Oslobanu incredintarea, zise parintele Duhu. Nica Oslobanu, ca de obicei, se scoala in picioare, cat mi ti-i melianul, si se roaga de iertare, spunand ca-l doare capul. si atunci, nu stiu cum ii cade un urs mare din san si... de-a dura prin clasa; nu din cei pe care-i joaca ursarii, ci de mamaliga, umplut cu branza, rotund, prajit pe jaratic si de pus drept inima, cand ti-e foame. Baietii dau sal prinda, Oslobanu se arunca in mijlocul lor sa si-l ia, si se face o chirfosala s-un ras in scoala din pricina ursului celuia, de-i pozna! Atunci, parca-l vad cum s-a plesnit parintele Duhu cu palma peste frunte, zicand c-un oftat adanc:

- Pesemne pacatele mele cele mari si grele m-au aruncat si aici, sa invat niste toparlani salbatici! Mai fericit erai de-o mie de ori sa pasti porcii la Cogeasca-Veche, Isaie, decat sa mai fi ajuns si zilele aceste! Iar tu, moglanule de Oslobene, care te robesti pantecelui si nu-ti dai catusi de putina osteneala mintii, te-i face popa ca tata-tau cand s-or pusnici toti bivolii din Manastirea Neamtului! Oslobanu, prost-prost, dar sa nu-l atinga cineva cu cat e negru sub unghie, ca-si azvarle tarna dupa cap, ca buhaiul. Cum se duceseara acasa, si spune tatane-sau ce a zis parintele Isaia. s-apoi, las' pe popa Niculai Oslobanu, caci el nu prea stie multe; slujeste cate trei liturghii pe zi si pomeneste la hurta: pe monahi si ieromonahi, pe stareti, pe mitropoliti si pe sotiile si copiii lor, de le merge colbul! intr-o dimineata, n-are ce lucra parintele Duhu?! Ia pe Teofan, alt calugar de la spital, si se duc impreuna la biserica Sfantului Lazar de sub dealul Cetatii. si cum intra in biserica, incep a cauta pricina parintelui Oslobanu, care slujea, ca nu se tine de tipic.

- Tipic, boaite fatarnice? Ia sa va dau eu tipic! zise parintele Oslobanu, lasand sfintele incolo. Ne-ati luat cu smecherie pe marele mucenic Dimitrie, izvoratorul de mir, si ne-ati dat, in locul acestui sfant vestit, pe Lazar, un jidan tremturos, care tot moare si iar invie, si invie si iar moare, de nu mai stie nime de numele lui. Acesta-i hram? si dupa ce ne-ati calicit, luandu-ne mosia si inchizandu-ne biserica cu zid, inchideti acum in ciuda si poarta spitalului; ba pana si clopotele ni le-au oprit de tras cainerii de doftori, tot din pricina voastra, de ni s-au imprastiat poporenii; nici chioara de baba nu mai da pe la biserica! si inca una: de saizeci si mai bine de ani, de cand slujesc preotia, voi aveti sa ma invatati tipicul, pui de naparca ce sunteti! Ia stati oleaca sa va scot eu gargaunii din cap!... si zvarr! cu pravila cea mare dupa calugari. Apoi, umfland un sfesnic zdravan de alama, dupa dansii, sa-i afuriseasca!... si, na! parintele Duhu si Teofan si-au prapadit papucii, fugind mai mult pe branci decat in picioare; chiar dupa tipic! A doua zi, Nica Oslobanu ca mai ba sa dea pe la scoala; dar nici parintele Duhu pe la biserica Sfantului Lazar, ca l-ar fi pironit parintele Oslobanu pe cruce si l-ar fi pus in podul bisericii, spre pastrare, cu parte din icoanele ramase aici de la Cetatea Neamtului. si mi se pare ca avea mare dreptate bietul batran, caci in locul bisericii Sfantului Lazar fusese alta biserica, de lemn, al carei hram era Sfantul Dimitrie, facuta si inzestrata cu mosie de Vasile Lupu-voievod, ca si cea de la noi din Humulesti. insa Manastirea Neamtului, buna mehenghe, cand a facut spitalul din Targul-Neamtului, face sibiserica Sfantului Dumitru de piatra, ii schimba hramul, numind-o Sfantul Lazar, o inchide cu zid in cuprinsul spitalului, si hramul Sfantului Dumitru l-a pus la paraclisul de la spital, iar mosia preotilor a papat-o, ca si pe mosia Humulestii. si de aici supararea parintelui Oslobanu ajunsese la culme; sa nu vada samanta de calugar pe la biserica lui, ca-i potopeste! Ca prin urechile acului de n-a facut mucenic pe parintele Duhu, in locul sfantului Dumitru, izvoratorul de mir. Peste cateva zile dupa asta, auzim ca Nica Oslobanu s-a dus sa invete la scoala catihetica din Folticeni, vorba sa fie!

Varu-meu Ion Mogorogea, Gatlan, Trasnea si alti cunoscuti ai mei se dusesera tot acolo, mai de demult; bineinteles, pe socoteala pungii parintilor lor. si eu, ramanand fara tovarasi de isprava, si mai dandu-mi si parintele Isaia un pui de bataie, asa din senin, cihaiam pe mama sa se puna pe langa tata, ca doar m-a da si pe mine la catihet, macar ca eram un ghibirdic si jumatate. Galbeni, stupi, oi, cai, boi si alte bagateluri de alde aceste, prefacute in parale, trebuia sa duca dascalii poclon catihetului de la fabrica de popi din Folticeni; s-apoi lasa-te in conta sfintiei-sale, ca te scoate poponet, ca din cutie... Pentru mine insa numai doua mierte de orz si doua de ovas a dat tata cui se cuvine, de am fost primit in Folticeni, caci scoala era numai de mantuiala; boii sa iasa! Ajungand acolo toamna tarziu, m-am asezat in gazda la Pavel ciubotarul din ulita Radasenii, unde erau si ceilalti tovarasi ai mei. Catihetul, care facea ziua noapte si noaptea zi, jucand stos, rar venea pe la scoala. Noi, daca vedeam asa, ne duceam si mai rar; dar nebunii stiu ca faceam de-ajuns! Pavel era holtei, si casa lui destul de incapatoare: laite si paturi de jur imprejur; langa soba, altul, si toate erau prinse. Iara gazda, robotind zi si noapte, se proslavea pe cuptor, intre sanuri, calupuri, astragaciu, bedreag, dichiciu si alte custuri taioase, muscheŕ, piedeca, hasca si clin, ace, sule, cleste, pila, ciocan, ghint, piele, ata, harbul cucalacan, clei si tot ce trebuie unui ciubotar. Cu noi sedea si Bodranga, un mosneag fara capatai, insa de tot hazul. Pentru putina mancare si cate-oleaca de pasca de cea de trei oca la para, slujea toata casa: taia lemne, atata focul, aducea apa, matura, ne spunea la povesti nopti intregi, sezand cu nasul in taciuni, si ne canta din fluier: Doina, care te umple de fiori, Corabiasca, Mariuta, Horodinca, Alivencile, tiitura, Ca la usa cortului, hore si alte cantece sculatele ca aceste, de jucam pana ce asudau podelele si ne sareau talpele de la ciubote cu calcaie cu tot, ca doar acum o dadusem si eu pe ciubote. si din pricina lui Pepelea de mos Bodranga, Pavel mai nu le putea dovedi din carpit; ba si el, uneori, sarindu-si din minti, isi rupea ciubotele ferfenita, jucand impreuna cu noi. Odata venise lui Oslobanu randul sa cumpere lemne, si asa, cu toata carpanosia lui, iese caine-caineste in medean, aproape de gazda noastra, si gaseste un taran de la Sasca, pare-mi-se, ori de la Baia, cu un car incarcat cu lodbe de fag.

- Cat ceri pe car, bade? zise Oslobanu, caruia nu-i era a cumpara lemne cum nu mi-e mie acum a ma face popa.

- Trei husasi, dascale.

- Ce spui, badisorule, pentru un brat de lemne? Da' ca le duc in spate pe toate odata pan-acasa.

- Daca le-i duce, dascale, ti le dau degeaba.

- Zau, nu suguiesti, bade?

- Nici o saga, dascale; sa vedem cum le-i duce, si halal sa-ti fie! Oslobanu ia atunci lemnele din carul omului cate unul-unul si le reazema in picioare langa bratu-i, dupa aceea descinge braul de pe langa sine si le imprejura, legandu-le frumusel, sa nu se hrentuiasca; apoi, saltandu-le si aburcandu-le cam anevoie, le umfla-n spate si la gazda cu dansele. Un baietan nebunatic de-alaturea, vazand asta, zise cu glas mare:

- Dascale-Trascale, be-he-he; dracul sa te ič! Iar taranul, facandu-si cruce, a ramas cu gura cascata, fara sa blesteasca un cuvant.Acum nu va mai spun cat era de incarcat carul cu lemne, care, la asa loc, tinea pe vremea aceea sapte lei si jumatate, si cat era de mare si de tare Nica Oslobanu, si alti vro saizeci ca dansul, intre care multi, lasandu-si nevestele cate cu doi-trei copii acasa, in creierii muntilor, venise la Folticeni sa se pricopseasca de invatatura... s-apoi carte se invata acolo, nu gluma! Unii cantau la psaltichie, colea, cu ifos:

Ison, oligon, petasti,
Doua chendime, homili,

pana ce ragusau ca magarii; altii, dintr-o rasuflare, spuneau cu ochii inchisi cele sapte taine din catihisul cel mare. Gatlan se certa si prin somn cu uriasul Goliat. Musteciosul Davidica de la Farcasa, pana tiparea o mamaliga, mantuia de spus pe de rost, repede si fara gres, toata istoria Vechiului Testament de Filaret Scriban, impartita in perioade, si pronumele conjunctive de dativ si acuzativ din gramatica lui Macarescu:

- Mi-ti-i, ni-vi-li, me-te-il-o, ne-ve-i-le; me-te-il-o, ne-ve-i-le, miti-i, ni-vi-li. Ce-a fi aceea, duca-se pe pustiu! Unii dondaneau ca nebunii, pana-i apuca ameteala; altii o duceau numai intr-un muget, citind pana le pierea vederea; la unii le umblau buzele parca erau cuprinsi de pedepsie; cei mai multi umblau bezmetici si stateau pe ganduri, vazand cum isi pierd vremea, si numai oftau din greu, stiind cate nevoi ii asteapta acasa. si turbare de cap si frantura de limba ca la acesti nefericiti dascali nu mi s-a mai dat a vedea; cumplit mestesug de tampenie, Doamne fereste! De-a mai mare dragul sa fi privit pe Davidica, flacau de munte, cu barba in furculita si favorite frumoase, cu pletele crete si negre ca pana corbului, cu fruntea lata si senina, cu sprancenele tufoase, cu ochii mari, negri ca murele si scanteietori ca fulgerul, cu obrajii rumeni ca doi bujori, nalt la stat, lat in spete, subtire la mijloc, mladios ca un mesteacan, usor ca o caprioara si rusinos ca o fata mare, Dumnezeu sa-l ierte! ca n-avu parte sa se preoteasca. A murit, sarmanul, inainte de vreme, inecat cu pronumele conjunctive, pieritu-le-ar fi numele sa le piara, ca au mancat juvaier de flacau! Mai buna minte avea Mirauta din Grumazesti, care umbla trelalela, in puterea iernii, pe la tarabile jidovesti, intreband ba teaca de cosor, ba capestre de purici, ba cuie de la corabia lui Noe, ba fragi si capsune pentru cineva care pornise intr-adaos, ba canta in pilda jidovilor:

- Nu-mi e ciuda de gandac, C-a mancat frunza de fag; Dar mi-e ciuda pe omida, C-a mancat frunza de cruda: N-a lasat sa odrasleasca, Voinicii sa se umbreasca. si alte dracarii ce-i trasneau in cap. Nebun era el sa-si piarda viata din pricina lui mi-ti-i, ni-vi-li, me-te-il-o, ne-ve-i-le, ca Davidica? Eu, ca si Mirauta, nu ma prea osteneam pana-ntr-atata, sa mor invatand; ca doar nu-mi plangeau copiii acasa, nici dadusem catihetului cel poclon mare pana pe-acolo. Pentru doua mierte de orz si doua de ovas, nu era sa las copila popii de la Folticenii-Vechi nemangaiata. Afara de aceasta, cand ma uitam in oglinda, barba si mustati ca in palma; si doar le si parleam eu intr-o privire si le ungeam in toata seara cu seu amestecat cu muc de lumanare si aluna arsa, dar degeaba munca! s-apoi, intrat in asemenea scoala, mai numai barba si punga, bat-o pustia, te facea sa calci a popa! D-apoi lui Trasnea, saracul, ce-i patea sufletul cu gramatica! Odata imi zise el, plin de mahnire:

- Stefanescule (caci asa ma numeam la Folticeni), astazi nu mai mergem la scoala, ca nu stiu tabla si vreau sa invat pe maine la gramatica. Ma rog tie, hai cu mine la camp spre Folticenii-Vechi; vom invata impreuna, sau cate unul, eu la gramatica si tu la ce-i vrea; apoi mi-i asculta, sa vedem, nu s-a prinde si de capul meu ceva? Las'ca nici la celelalte nu prea pot invata cu slova asta noua, care-a iesit, insa afurisita de gramatica imi scoate peri albi, trasni-o-ar fi s-o trasneasca! Parca ai ce face cu dansa la biserica? Dar daca se cere!... Am s-o iau si eu din capat, si, poate, cu tine, care ai trecut pe la parintele Duhu, sa ma pot deslusi... Fiindca la Folticenii-Vechi era ceva mangaiere pentru mine, ma potrivesc lui Trasnea, si ne ducem impreuna. si era un ger uscat prin luna lui noiembrie, si batea un vantisor subtire in ziua aceea, de-ti frigea obrazul! Cum ajungem la camp, Trasnea se tologeste pe-un hat si incepe la gramatica, din capat, intrebarea si raspunsul intai: intrebare: Ce este gramatica romana? Raspuns: Gramatica romana este cartea ce ne invata a vorbi si a scrie o limba corect. Iar in alta editie: Gramatica este o invatatura ce ne arata modul de a vorbi si de a scrie bine intr-o limba. Asta-i asta! Din ceaslov si psaltire, si acele balmajite rau, ca vai de ele, sa treci la gramatica, si inca ce gramatica! Nu ca aceste de acum, puzderie de gramatici; unele rationate, altele dezvoltate si ticsite de complimente, care, trebuie spus fara compliment, iti explica... pana ce nu se mai intelege nimica; adica facute anume pentru copii, de se joaca cu dansele, de usoare ce sunt!... insa ce folos? Peste Trasnea n-a dat asemene noroc... sa umble intr-ales... El, pacatosul, uitati-va ce fel de gramatica trebuia sa invete: artea, corect, intr-o limba; silaba numim un sunet deplin, simplu sau compus cu una din consune, sau si cu mai multe consune, care insa sa se pronunte cu o scoatere de voace. Iar in alta editie: Prin silaba intelegem rostitura unei parti de cuvant s.c.l. Ei, ei! de-acum drege-ti voacea si descurca-te, mai Trasne, daca poti! Iar, la a treia pagina, indata alta nazbatie: intrebare: Cate parti are gramatica romana? Raspuns: Gramatica romana are patru parti, care sunt: 1. Etimologia; 2. Sintaxa; 3. Ortografia si 4. Prosodia. intrebare: Ce ne invata fiecare din partile aceste? Raspuns: 1. Etimologia ne invata a cunoaste partile vorbei, adica analisul gramatical. 2. Sintaxa ne invata a lega partile vorbei dupa firea limbii noastre, adica sintesul gramatical. 3. Ortografia ne invata a scrie bine, adica dupa regulile gramaticei.4. Prosodia ne invata a accentua silabele si a le rosti dupa firea cuvintelor si scopul ce-l avem in vorbire. Apoi: mi-ti-i, ni-vi-li, me-te-il-o, ne-ve-i-le. si alte iznoave hazoase ca aceste! Mai pune la socoteala ca si Trasnea era inaintat in varsta, bucher de frunte si tamp in felul sau; ca profesorul, care si el se mira cum a ajuns profesor, zicea: Luati de ici pana ici, cum mi se pare ca se mai face pe une locuri si astazi, si poate ca nu veti aduce banat nici gramaticului, nici profesorului, nici lui Trasnea, ci intamplarii, care a facut pe oameni asa cum sunt: ori cutite de otel, ori de tinichea... s-apoi ganditi ca Trasnea citea intrebarea si raspunsul, fiecare pe rand, rar si lamurit, ca sa se poata intelege ceva? Nu asa, necredinciosilor, ci iata cum: Ce este gramatica romana, este... ce este, este... este arata... nu arata, artea... artea... ce... ce... ce ne invata, invata... invata... ce ne invata; a vorbi... bi... bi... ce ne invata... ce este, este... este arata, uite dracu! nu arata, artea ce ne invata... ce este, este.... si tot asa dondanind foarte repede, balbait si fara pic de cugetare, pana la a scrie intr-o limba corect rar ajungea, sarmanul! si dupa ce turba de cap hat bine, ma striga sa-l ascult, ca stie. Luam eu cartea din mana lui si-l intrebam: Ce este gramatica, mai Trasne? Iar el, inchizand ochii, raspundea iute, iute si mornait, cum cer calicii la pod:

- Ce este gramatica romana, este... ce este, este... si celelalte, dupa obicei, schimonosind cuvintele si indrugandu-le fara nici o noima, de-ti venea sa-i plangi de mila!

- Nu asa, mai Trasne! Dar cum?

- Nu mai zice romana, si spune numai raspunsul; ce ai cu intrebarea? si se si opintea el, intr-o privire, sa raspunda bine, dar degeaba; se incurca si mai rau, incepea a ofta si-i venea sa-si sparga capul.

- Mai lasa-ma oleaca, zicea el necajit si, cand te-oi striga, sa vii iar sa ma asculti; si de n-oi sti nici atunci, apoi dracul sa ma ia! Da, gramatica sa zicem ca n-o inteleg si s-o lasam la o parte; artea, asemene; corect, tiji. D-apoi romana, este... ce... ne invata a vorbi si a scrie bine intr-o limba parca-s cuvinte romanesti, ce naiba! Numai si aici trebuie sa fie ceva: a vorbi si a scrie bine intr-o limba, indracit lucru! Cum sa scrii intr-o limba? Poate cu limba, mai stii pacatul? Pesemne ca noi, cum s-ar prinde, las' ca, de scris, talpa gastei, dar apoi si de vorbit, pacatele noastre, se vede ca vorbim pogan si rau de tot; nu romaneste, ci taraneste... Doamne, Doamne! invatat mai trebuie sa fie si acel care face gramatici! insa si-n gramatica stau eu si vad ca masa tot masa, casa tot casa si boul tot bou se zice, cum le stiu eu de la mama. Poate celelalte bazdaganii: rostitura, artea, corect, pronunte, analisul, sintesul, prosodia, ortografia, sintaxa, etimologia, concrete, abstracte, conjunctive: mi-ti-i, ni-vi-li, me-teil-o, ne-ve-i-le si altele de seama acestora sa fie mai romanesti... si noi, prostimea, habar n-aveam de dansele! Noroc mare ca nu ne pune sa le si cantam, c-ar fi si mai rau de capul nostru cel hodorogit! Decat taran, mai bine sa mori! Hai, du-te, stefanescule, ca m-apuc de invatat!... si lasandu-l, m-am dus si eu in ciuda la fata popii, am gasit-o singura-singurica si m-am jucat cu dansa in ticna pana-ndeseara; caci mama n-avea, si tata-sau ca popa, umbla dupa capatat... Apoi m-am intors la camp, cu zgardita de la gatul copilei, c-o naframa cusuta frumos cu flori de matase si cu sanul plin de mere domnesti; si, cand colo, zarghitul de Trasnea dormea pe hat, cu gramatica sub nas, si habar n-avea de frig. Sarace, sarace! nu esti nici de zeama oualor; decat asa, mai bine te facea ma-ta un manz si te mancau lupii, zic eu in mine.

- He! Trasnea, ma! scoala! stii tabla? Sare el de jos, il ascult, clei. Haidem acasa, mai Trasne, ca m-au razbit foamea si frigul, si mor de urat aicea pe camp!

- Da, ca si eu... Duca-se dracului gramatica! Mi s-a inacrcit sufletul de dansa! si osebit de asta, nici nu-mi e bine.

- Un fel de lene, amestecata cu slabaciune, mai Trasne, nu-i asa?

- Ba chiar ai nimerit: un fel de lesin la inima, amestecat cu intinsori, sau cam asa ceva.

- Poate fiorile gramaticii, zic eu.

- Mai stii pacatul? Poate ca s-aceea sa fie, zise Trasnea; caci, dracul s-o ia! cum pui mana pe dansa, indata-ti vine somn... Flecustete de-aceste nu se potrivesc cu randuiala bisericii, s-a mantuit vorba... Osmoglasnicul este ce este... Vorba tatei: Condacul umple sacul, si troparul hambarul, mai baiate! Ce umblam noi chinuindu-ne cu gramatica, stefanescule? Haidem! si ne intoarcem noi la gazda pe la asfintitul soarelui, mancam ce mancam s-apoi rugam pe mos Bodranga sa ne cante; si unde nu se aduna o multime de dascalime la noi, caci aici era stanistea lor; si ne intartam la joc, stii colč, ca la varsta aceea, de nici simtiram cand a trecut noaptea. si asa am scapat, si eu de urat, si Trasnea de bolborosit prin somn: ce este gramatica romana, este... ce este, este..., ca alte dati. insa veselia nu s-a incheiat numai cu atata; alta si mai si s-a inceput din capat. N-apucase mos Bodranga a lua bine fluierul de la gura, si iaca ne trezim cu popa Buliga, ce-i ziceau si Ciucalau, din ulita Buciumenii, tamaiat si aghezmuit gata dis-dimineata. Dumnezeu sa-l iepure! si cum ne binecuvanteaza, dupa obiceiul sau, cu amandoua mainile, ca vladicii, ne si trage cate-un ibrisin pe la nas despre fata popii de la Folticenii-Vechi: ba ca-i fata cuminte, ba ca-i buna de preoteasa, ba car fi potrivita cu mine, ba ca are sa mi-o lege tata-sau de gat, si cate ponosuri si talcuri de-a lui popa Buliga cel buclucas, pan-a inceput Gatlan a-l lua cu maguleli, zicand:

- Ia las', las', cinstite parinte! nu mai umbla si sfintia-ta cu scornituri de-aceste chiar in ziua de lasatul secului. Mai canta incaltea, mos Bodranga, un rastimp, sa ne veselim de-ajuns, ca parintele a fi bun si ne-a ierta... Mos Bodranga de cuvant; iar incepe a canta, si la joc, baieti! Popa Buliga, desi era batran, daca vede ca ni-i treaba de-asa, unde nu-si pune poalele antereului in brau, zicand:

- Din partea mea, tot chef si voie buna sa va dea Domnul, fiilor, cat a fi si-ti trai! Apoi zvarle potcapul deoparte, si la joc de-a valma cu noi, de-i palalaiau pletele. si tragem un ropot, si doua, si trei, de era cat pe ce sa scoatem sufletul din popa. si asa l-am vlaguit, de-i era acum lehamete de noi. Dar vorba ceea: Daca te-ai bagat in joc, trebuie sa joci! De la o vreme, vazand bietul popa ca s-a pus in card cu nebunii, incepe s-o intoarca la surub:

- Ma asteapta niste fii de duhovnicie, dragii mei, si trebuie sa ma duc mort-copt, caci acesta ni-i plugul. Pavel, gazda noastra, si pune atunci un talger de uscaturi s-o garafa cu vin dinaintea parintelui Buliga, zicand:

- Ia poftim, cinstite parinte, de-ti lua din masa noastra oleaca de gustare s-un pahar, doua de vin, s-apoi va-ti duce, daca spuneti c-aveti asa de mare graba. Sfintia-sa, nemaipunandu-se de pricina, incrucisaza mainile, dupa obicei, isi drege glasul si spune cu smirenie: Binecuvanteaza, Doamne, mancarea si bauturica robilor tai, amin! Dupa aceea ridica un pahar, zicand: Ma inchin, baieti, la fata voastra cu sanatate, ca la un codru verde! Cand ne-a fi mai rau, tot asa sa ne fie! si da paharul de dusca; apoi inca vro doua-trei, si peste acele alte cateva; dupa aceea ne binecuvanteaza iar cu amandoua mainile, zicand: Ei, baieti, de-acum linistiti-va! s-apoi ne lasa in pace si-si cauta de drum. insa noi, vor ba ceea:

Nici toate-ale doftorului,
Nici toate-a duhovnicului;
De ce petreci,
De ce-ai mai petrece!

Cam pe inserate, ne luam taras, cu mos Bodranga cu tot, si ne bagam intr-o cinstita crasma, la fata vornicului de la Radaseni, unde mai multa lume se aduna de dragostea crasmaritei decat de dorul vinului; caci era si frumoasa, bat-o hazul s-o bata! s-apoi, maritata de curand dupa un vadaoi batran s-un la-ma, mama, cum e mai bine de tras la om in gazda. Crasmarita, cum ne-a vazut, pe loc ne-a sarit inainte si ne-a dus deoparte, intr-o odaie mare, cu obloane la feresti si podita pe jos, unde eram numai inde noi si crasmarita, cand poftea, ca la casa ei. intr-un colt al odaii, cateva mierte de fasole; in altul, samanta de canepa; in al treilea, o movila de mere domnesti si pere de Radaseni, care traiesc pana dupa Pasti; in al patrulea, mazare si bob, despartite prin o scandura lata, iar alature, niste bostani turcesti; intr-o putina, pere uscate si dulci ca smochinele; mai incolo, un teanc de chite de canepa si de in; pe-o grinda, calepe de tort si lanuri boite fel de fel pentru scoarte si laicere; apoi calti, buci si alte lucruri, zahaite prin cele polite si coltare, ca la casa unui gospodar fruntas de pe vremea aceea. si cum ne aflam noi in aceasta binecuvantata casa, crasmarita iute a lasat obloanele in jos, a aprins lumanarea si, cat ai bate din palme, ni s-a si infatisat cu o cana mare de lut, plina cu vin de Odobesti; si turnand prin pahare, sareau stropii din vin de-o schioapa in sus, de tare ce era. Gatlan, bun mehenghi, ia un pahar si-l intinde gazdei, zicand:

- Ia poftim, puiculita, de cinsteste dumneata intai! sa vedem, poate c-ai pus ceva intr-insul. Crasmarita cea frumoasa, luand paharul, se inchina la toti cu sanatate, razandu-i ochii, si, dupa ce gusta putin, se roaga sa n-ozabovim, ca mai are si alti musterii, si barbatu-sau nu poate dovedi singur. Dar ti-ai gasit; noi, atiindu-i calea, o pofteam, cu staruinta, sa cinsteasca de la fiecare. si ea tot ar fi stat mai mult cu noi, daca n-am fi alungat-o prosteste, multumindu-i cate c-o sarutare plina de foc!

- Asa e tineritul ista, bata-l sa-l bata, zise mos Bodranga, sezand cucuiet pe niste buci si molfaind la pere uscate. Aveti dreptate, baieti, acum vi-i vremea!

- Si cum zici, mosule, raspunse crasmarita, intrand atunci pe usa c-o strachina de placinte fierbinti, c-o gaina fripta si punandu-le pe masa dinaintea noastra. si, zau, mare pomana si-a facut, caci eram flamanzi ca niste lupi! Dupa ce mantuim de baut cana ceea, ni se aduce alta, pentru care multumeam crasmaritei tot cu sarutari, pana ce se facea ca se manie si iar fugea dintre noi. Mai pe urma iar venea si iar fugea, caci cam asa se vinde vinul, pe unde se vinde... Ori, mai stii pacatul? Poate ca nici crasmaritei nu-i era tocmai urat a sta intre noi, de ne cerca asa des. La urma urmelor, unde nu-i da si Trasnea cel uracios un pupoi, fara veste! Caci la de-aceste mai tot prostul se pricepe. si atunci, crasmarita cea frumoasa curat ca s-a maniat. Dar ce sa-i facem? Vorba ceea: in care camasa s-a maniat, intr-aceea s-a dezmania. Ca altfel n-ai cum s-o ghibacesti. De la o vreme, prinzand mos Bodranga la curaj, sa nu inceapa a canta din fluier o Corabiasca de cele framantate in loc? Noi, atunci, sa nu ne intartam la joc? si asa o fierbeam de tare, de nu ne ajungea casa, si dam chioras prin fasole, prin mazere si bob, si samanta de canepa se facea oloi, paraind sub talpile noastre. Cam pe dupa miezul noptii, vazand ca mos Bodranga ne-a parasit, incepem si noi a ne strecura cate unul, unul, spre gazda; eu, cu sanul incarcat de pere uscate si c-un bostan mare, ce mi l-a dat crasmarita, caci pe cat era de frumoasa, pe atata era si de darnica, mititica!... si cand ajung la gazda, ce sa vezi? mai fiecare tovaras al meu furluase cate ceva: unul mere domnesti, altul pere de Radaseni; mos Bodranga paslise o gramada de buci pentru atatat focul, si Trasnea, samanta de canepa. Iar Oslobanu, cu ciubotele dintr-o vaca si cu talpile din alta, venind mai in urma tuturor, numai ce-l vedem ca se pune cu crestetul pe pat si cu talpile in grinda, asa incaltat si imbracat cum era; si, ce sa-ti mai vada ochii? Sa nu spun minciuni, dar peste o dimerlie de fasole i-au curs atunci din turetce, pe care de obicei le purta suflecate, iar atunci le desuflecase, anume pentru trebusoara asta... Numai varu-meu, Ioan Mogorogea, fecior de gospodar cinstit, nu luase nici un capat de ata. Iar Zaharia lui Gatlan se multumise c-un sarutat din partea frumoasei crasmarite. Mare mangaiere pentru un baiat strain, in ziua de lasatul secului!... si ia acum inteleg eu ca Gatlan, caruia-i zicea in scoala Zaharia Simionescu, a fost mai cu minte decat noi toti; caci el din cele aduse de noi s-a folosit; iara noi, din fericirea lui, pace! Ei, ei, toate bune si frumoase la vremea lor; dar de-acum trebuie sa ne mai punem si cate pe-oleaca de carte, caci maine-poimaine vine vacanta de Craciun, si noi stricam painea parintilor degeaba; nimic fara cheltuiala, si banii nu se iau din drum. Unul cu altul la un loc aveam acum, la inceputul postului, vro patru-cinci ulcioare de oloi, trei-patru saci de faina de papusoi, cateva oci de peste sarat, perje uscate, fasole, mazare, bob, sare si lemne pentru cateva saptamani; caci stam la masa toti impreuna, facand mancare cu randul, fiecare dintr-al sau pentru o zi. insa Oslobanu, care manca cat saptesprezece, ne cam pusese pe ganduri. Tata-sau, popa Neculai, nu-i vorba, avea de unde sa-i trimita; dar Ce-i in mana nu-i minciuna. Multe sunt de facut si putine de vorbit, daca ai cu cine te intelege. Ma sfatuiesc eu intr-o zi cu Gatlan, c-aici ar trebui ceva de facut, sa putem scapa de cativa mancai, caci tovarasia nu ni se parea dreapta. si gasim un mijloc nu se poate mai nimerit: noaptea, cand vor dormi toti, sa punem posta la talpi cui vom socoti noi; mai ales ca vro cativa adormeau dusi, cum incepea mos Bodranga a spune la povesti. si dupa ce-am pus la cale unele ca aceste, pandim cand erau ceilalti dusi de-acasa si ne apucam de facut poste, ca s-avem pe mai multa vreme. Cateva paturi de hartie, lipite una peste alta cu seu de lumanare topit pe langa foc, puse incet la talpi, cand doarme omul greu, si aprinse c-un chibrit, mai sfant lucru nici ca se poate!... si fiindca pe Oslobanu toti aveau ciuda mai mare, lui i-am facut pocinog intai. si cand l-a ajuns arsura la os, a sarit din somn, racnind ca un taur, si nusi gasea loc prin casa, de usturime. Dar, neafland care-i vinovatul si nebizuindu-se in putere a se bate cu toti, se puse la facut metanii si ne blestema, de-i curgea foc din gura. Noi insa, cu toate blestemele lui, mai punandu-i in alte nopti cateva poste si facandu-i-se talpile numai o rana, a fost nevoit sa-si ia talpasita spre Humulesti, lehametindu-se de popie si lasand toate merindele sale in stapanirea noastra. indata dupa asta, Gatlan scrise lui Oslobanu:

Iubite Oslobene,
Ma inchin cu sanatate de la golatate, despoietii din urma. De n-aveti ce manca acolo, poftim la noi sa postim cu totii.
Al tau voitor de bine,
Zaharia,
Mare capitan de poste

Peste vro cateva zile am mai taiat gustul de popie unuia, care venise in gazda la noi din proaspat; Nic-a lui Constantin a Cosmei, din Humulesti, se duse si el cu talpile basicate pe urma lui Oslobanu. si cu atata mai bine, caci tot isi pierdeau vremea in zadar. Iar Trasnea, fiind mai chilos si mai tare de cap, rabda el cat rabda si, daca vede ca-l razbim cu postele, se muta la alta gazda, luandu-si partea de merinde. si cu asta randuiala, am ramas noi acum numai trei la Pavel ciubotarul: eu, Gatlan, varu-meu Ioan, poreclit Mogorogea, si mos Bodranga pe deasupra. Varu-meu, care vazuse de patima celorlalti,luase obicei in toata seara, la culcare, a-si coase manecile contasului si, varandu-si picioarele intr-insele, dormea fara grija. Vorba ceea: Paza buna trece primejdia rea. Aproape de Craciun, Pavel facu o pereche de ciubote de iuft varului meu Ioan, cu care era prieten unghie si carne. Doi icusari platise Mogorogea lui Pavel pentru ciubote. Dar, ce-i drept, faceau paralele acele, caci pusese piele buna, talpa de fund, si erau cusute de tocmala. Numai scart uitase Pavel sa puna... si pentru asta rau i s-a stricat inima lui Mogorogea! Noroc mare ca era o iarna geroasa, si omatul ajuta la scartait. in vacanta ne duceam acasa, s-apoi, vorba tiganului cu Craciunul satulul... Costite de porc afumate, chiste de buft umplut, trandafiri usturoiati si slanina de cea subtire, facute de casa, taiate la un loc, fripte bine in tigaie si cu mamaliguta calda, se duc unse pe gat. Mai face el taranul si alte feluri de mancari gustoase, cand are din ce le face. si, multumita Domnului, parintii nostri aveau de unde, caci saracia nu se oplosise inca la usa lor, pe cand stiu eu. si sa nu-mi uit cuvantul! Petrecem noi sarbatorile frumos la parinti, in Humulesti, si dupa Boboteaza ne intoarcem iar in Folticeni, la Pavel, gazda noastra. Pe la scoala mai dam noi asa, cateodata, de forma. Dar, drept vorbind, nici n-aveam ce cauta, caci bucheaua poate s-o invete si acasa cine vrea. Iar cine nu, ferice de dansul! si eu, unul, eram dintr-acei fericiti: cand e vorba de credinta, ce-ti mai trebuie invatatura? De la mos Bodranga zic si eu ca aveai ce invata: fluierul sau te facea sa joci fara sa vrei, si povestile lui nu-ti dau vreme de dormit. Afara de asta, mai aveam noi cu ce ne trece vremea cand voiam: tencusa, ba tabacareasca sau concina, ba alteori, noaptea, ne puneam la taclale pana se facea ziua alba. Iar in sarbatori, o luam habauca prin cele sate, pe unde stiam ca se fac hore. in Radaseni, sat mare, frumos si bogat, am jucat la trei jocuri intr-o singura zi: unul de flacai tomnatici, la care venise fetele cele mai tinere; altul de flacai tineri, la care venise fetele cele statute; iar al treilea, de copilandri, la care venea cine poftea... Flacaii abia se leganau in joc, si hora se invartea foarte incet. Fetele nu seasteptau rugate, ca pe-aiurea, ci fiecare desprindea mainile a doi flacai, unde-i venea la socoteala, spunea buna ziua! si urma jocul inainte. Varu-meu, fudulindu-se cu ciubotele cele noua, juca numai langa fata vornicului, sora cu crasmarita cea frumoasa din Folticeni. si Gatlan, care juca langa mine, imi spuse la ureche:

- Las' ca-i vedea tu ce-am sa-i fac lui Mogorogea; de i-a ticni ziua de azi, pacat sa-mi fie!

- Taci, mai, zic eu, ce mai vorbesti in bobote, ca s-a mania omul si s-a duce si el acasa.

- Ei, s-apoi? Ce mare paguba? Vorba ceea: Daca s-a da baba jos din caruta, de-abia i-a fi mai usor iepei. si jucam inainte. Seara ne intoarcem la gazda, si Mogorogea, baiat grijuliu, isi curata ciubotele frumos si le pune la uscat pe vatra, deoparte, cum facea totdeauna. A treia zi dupa asta, ciubotele varu-meu se rup habuc in toate partile... si el, suparat la culme, se leaga de Pavel sa-i faca altele in locul acelora, ori sa-i dea banii indarat numaidecat.

- Mi-ai pus piele scoapta, carpaciule, zise Mogorogea infuriat; asa fel de prieten imi esti? Haiti! alege-ti una din doua, caci altfel dai cinstea pe rusine; iti trantesc scroambele de cap! Auzitu-m-ai? Pavel, nestiindu-se vinovat, zise cu dispret:

- Ia asculta, dascale Mogoroge, nu te prea intrece cu vorba, ca nu-ti sede bine. Pe cine faci carpaci? Dupa ce-ai purtat ciubotele atata amar de vreme, umbland toata ziua in pogheazuri, si le-ai scrombait pe la jocuri si prin toate corhanele si coclaurile, acum ai vrea sa-ti dau si banii inapoi, ori sa-ti fac pe loc altele noua? Dar stii ca esti ajuns de cap?! Nu-ti e destul ca m-ai ametit, punandu-ti sfarloagele pe calup, tragandu-le la san, si ungandu-le aici, pe cuptor, la nasul meu, in toate diminetile? Ba de cate ori mi-ai pus si poste la picioare, si eu, ca omul cel bun, tot am tacut si ti-am rabdat. imi pare rau ca esti gros de obraz! Ei, las' ca te-oi sluji eu de-acum, daca ti-i vorba de-asa!

- Ce spui, carpaciule? zise varu-meu; si tu ma mogorogesti? D-apoi numa-n ciubotele tale am stat eu, bicisnicule? inca te obraznicesti? Acus te-oi otanji, cu ceva, de nu te-i putea hrani in toata viata!

- Pana ce mi-i otanji, zise Pavel, eu acus te cinatuiesc frumusel cu dichiciul; inteles-ai? Vazand noi ca era cat pe ce sa se incaiere la bataie, ne punem la mijloc si-i impacam cu mare greu: Ioan sa mai dea un irmilic lui Pavel, iar el sa-i caputeze ciubotele, si pace buna! Mai glumeau ei dupa aceasta caine-caineste, dar lui Mogorogea nu-i iesa de la inima afrontul ce i-l facuse Pavel. in saptamana hartii, sau carneleaga, mos Vasile, venind la Folticeni, intre alte merinde, aduce feciorului sau si trei purcei grijiti gata.

- Bine-ai venit sanatos, tata, zise Ioan, sarutandu-i mana. Asa-i ca ne-ai nimerit?

- Bine v-am gasit sanatosi, mai baieti, raspunse mos Vasile. D-apoi, vorba ceea: Nimeresc orbii Suceava, si eu nu eram sa va nimeresc? Apoi, din vorba in vorba, ne intreaba:

- Ei, ce mai zice Mecetul despre popia voastra? Are gand sa va dea drumul degraba? Caci eu, drept sa va spun, m-am saturat deatata zdruncen si cheltuiala.

- Nu se zice mecet, ci catihet, tata, raspunse Ioan rusinat.

- Na, na, na, maria-ta! parca asta grija am eu acum!... vorba ceea: Nu-i Tanda, si-i Manda; nu-i tei-belei, ci-i belei-tei... de curmei. si ce mai atata inconjur?... Mecet, Berechet, Plescan, cum s-a fi chemand, Ioane, stiu ca ne jupeste bine, zise mos Vasile. sapoi cica popa-i cu patru ochi!... Ia mai bine rugati-va cu toata inima sfantului harasc Nicolai de la Humulesti, doar v-a ajuta sa va vedeti popi odata; s-apoi atunci... ati scapat si voi deasupra nevoii: bir n-aveti a da, si havalele nu faceti; la mese sedeti in capul cinstei Ierarh. Atestat si mancati tot placinte si gaini fripte. Iar la urma va plateste si dintaritul... Vorba ceea: Picioare de cal, gura de lup, obraz de scoarta si pantece de iapa se cer unui popa, si nu-i mai trebuie altceva. Binear fi, Doamne iarta-ma, ca fetele bisericesti sa fie mai altfel!... dar... veti fi auzit voi ca popa are mana de luat, nu de dat; el mananca si de pe viu, si de pe mort. Vedeti cat de bine traieste mecetul, fara sa munceasca din greu ca noi... Numai... da!... darul se cinsteste!... Ioane, eu ti-am si ochit un potcapic, zise mos Vasile, la pornire. Cata de nu te lasa pe tanjala, pune mana pe afistat mai repede si vin-acasa; caci Ioana lui Grigoras Rosu, de la noi, asteapta cu nerabdare sa-ti fie preoteasa. Mai ramaneti cu sanatate, dascale Zaharie si nepoate, ca eu m-am dus!...

- Mergeti sanatos, mos Vasile, zicem noi, petrecandu-l pana mai incolo, si va rugam, spuneti parintilor, din partea noastra, ca ne aflam bine si-i dorim. Dupa ce se duce mos Vasile, eu zic lui Ion cu binisorul:

- Vere, ia sa frigem in asta seara un purcel de ceia, ca tare mi-i dor!... Mogorogea, natang si zgarcit cum era, incepe a striga la mine:

- Ma! ia ascutati; eu nu-s Nica Oslobanu, sa ma suciti cum vreti voi... Cu ce ma hraniti, cu aceea am sa va hranesc. Nu va dau nici o bucatica de purcel, macar sa crapati!

- Iar de nu, cel ce zice, raspunde Gatlan.

- Amin, blestesc eu cu jumatate de gura.

- si eu ma anin, spuse Pavel de dupa soba.

- Amin, neamin, stergeti-va pe bot despre purcei, zise Mogorogea cu ciuda; inteles-ati? Nu tot umblati dupa bunatati; mai mancati si rabdari prajite, ca nu v-a fi nimica!

- Ia lasati-l incolo, mai; sta-i-ar in gat pe ceea lume! zise Zaharia. si ne punem, draga Doamne, la invatat. insa, fie vorba intre noi, nu ne era a invata, cum nu i-e cainelui a linge sare. in soba arsese un foc strasnic; il invelisem si astupasem, caci era ger afara. Mos Bodranga incurcase nu stiu pe unde in seara aceea, si Pavel, neavand lucru ca alte dati, se culcase devreme. Iar Mogorogea, nadajduindu-se in potcapicul tatane-sau, adormise inaintea lui Pavel cu picioarele in manecile contasului, dupa obicei, si horaia zdravan. Vorba ceea: Lasa- ma, sa te las! Mai tarziu stingem si noi lumanarea si ne culcam; insa nu puteam adormi, gandindu-ne la purcel.

- Mai Zaharie, nu mai ai tu vro posta de cele undeva? zic eu incet.

- Nu, bre, raspunse Zaharia si mai incet; si, Doamne, ce bine-ar fi sa trantim una lui Mogorogea! Dar, pana la posta, pana la nu stiu ce, na cutitasul meu, taie incetisor custura de la maneca lui Mogorogea, in dreptul unei talpi, da-i o parleala buna cu niste chibrituri de ieste, care ard mocnind, si las' daca i-or mai ticni purceii... Numai cata de nu te mocosi atata!

- Ada cutitasul incoace, zic eu, si, la toata intamplarea, cred ca nu ma vei da prin sperla si nu-l vei lasa sa ma bata!

- Nici vorba nu mai ramane, zise Zaharia; da-i parleala inainte, fara grija. Atunci... imi iau inima in dinti si fac tocmai asa cum fusesem povatuit de Gatlan; tai cusutura incetisor si tin citu-ti-i smocul de chibrituri aprinse la calcaiul varu-meu, unde era pielea mai groasa, pana ce-l razbeste focul. si cand racneste odata cat ce poate, eu zvrrrr! chibriturile din mana, tusti! la spatele lui Zaharia si-ncepem a horai, de parca dormeam cine stie de cand... Ion insa, impiedicat cu picioarele in manecile contasului, cazuse alivanta la pamant, zvarcolinduse ca sarpele si blestemandu-ne cum ii venea la gura:

- Vai! osandi-v-ar Dumnezeu sa va osandeasca, soiuri ticaloase ce sunteti! Nime n-are chip sa se odihneasca in casa asta de raul vostru! Cine oare mi-a facut sotia? Pe Zaharia si Nica ii aud horaind si nu cred sa fi indraznit... Numai ca hotomanul de Pavel mi-a facut-o... be-l-ar taunii sa-l beie, cand i-a fi somnul mai dulce! si inca se preface ca doarme, ticalosul! Ia sa-l invat eu a-si mai bate alta data joc de om!si repede ia cu clestele un carbune aprins din vatra, si cu dansul pe cuptor la Pavel. si cum dormea, sarmanul, cu fata in sus, ii pune carbunele pe pieptul gol, zicand:

- Na! satura-te de facut saga cu mine, carpaciule! Atunci se aude un racnet spaimantator, si, odata cu racnetul, Pavel, izbind cu picioarele in soba, o si darma la pamant. si in buimaceala ceea, trezindu-se cu Ion fata in fata, unde nu se incinge intre dansii o bataie crancena; s-apoi sta de-i priveste, daca te rabda inima...

- Stai, Zaharie, ca se face moarte de om in casa asta, si noi avem sa dam seama! zic eu tremurand ca varga de frica.

- Ho, ma! ce va este? zise Zaharia sarind ca un vultur intre dansii. Casa de oameni de treaba se cheama asta?... Iara eu, amandea pe usa, afara, plangand, si incep a racni cat imi lua gura, strigand megiesii. Oamenii sarira buimaci, care dincotro, crezand ca-i foc, ori ne taie catanele, Doamne fereste!... Caci era ostire nemteasca in Folticeni pe vremea aceea. Dupa ce se mantuie clacusoara asta, lumea ne lasa in cat ne-a gasit si se imprastie, huiduindu-ne. Sa fi vazut ce blestematie si galamoz era in casa: ferestile sparte, soba daramata, smocuri de par smuls din cap, sange pe jos, Pavel, cu pieptul ars, si Ion, cu calcaiul fript, sedeau la o parte gafuind; eu cu Zaharia, de alta, mirandu-ne de cele intamplate... iar nevinovatii purcei, fiind spanzurati in tinda, la raceala, nu se stie ce s-au facut!... Zaharia, de la o vreme, voind a curma tacerea, zise:

- Canta-le de-acuma, Ioane: cei fara prihana, aliluia! si nu mai tanji atata dupa dansii; se vede ca asa le-a fost scris, mititeii!...

- Ia nu mai clampani si tu din gura, mai, raspunse Ion, plin de naduh; ati tot strigat asupra lor, si iaca vi s-a facut pe voie. in vorbele aceste, venind si mos Bodranga, chiurluit, incepe a-si face cruce de la usa.

- Ei, mosule, zic eu, place-ti cum ne-ai gasit? Pavel, care pana atunci sezuse ca mut, uitandu-se prin casa amarat, zise: Ia ascultati, dascalilor: ca sa se mantuie toata dihonia, carabaniti-va de la mine, si ma lasati in pace! Noi, bucurosi c-am scapat numai cu-atata, ne luam ce mai aveam si ne mutam la un fierar peste drum, dimpreuna cu mos Bodranga, mangaietorul nostru. Prin postul cel mare se raspandeste vuiet printre dascali despre desfiintarea catihetilor si trecerea celor mai tineri dintre noi la Socola. Na-ti-o buna, ca ti-am frant-o! zise Trasnea; cand la adica, nu-i nimica. Vorba ceea: Ne-am pricopsit cu cai cu tot... Dracul ma punea sa-mi bat capul de gramatica?... De stiam asta, mai bine sedeam acasa; si cu banii cati s-au dat, pe ici, pe colea, isi prindea tata alta nevoie.

- D-apoi noi, zisera dascalii cei insurati, oftand; ne-am calicit cu desavarsire: zimti, ba oite, ba stupi, ba cai si boi s-au dus pe gura lupului! Parintele catihetul sa traiasca!...

- Ia taceti, bre, raspunse Zaharia; banu-i ochiul dracului, s-a mantuit vorba!... Ce-l mai cisluiti atata pe bietul catihet? Parca numai el e de-aceia?... s-apoi si voua, nu stiu, zau, cum v-a mai intra cineva in voie. Vorba ceea: Hai in car! Bai! Hai in caruta!

- Bai! Hai in teleaga Bai! Hai pe jos! Bai! Ziceti mai bine ca va trageti la teapa voastra, ca apa la matca. Eu-s mai bucuros ca s-a intamplat asta. La Socola sa mergem, daca voim sa iesim doba de carte!... Acolo-s profesorii cei mai invatati din lume, dupa cum aud eu.

- La Socola! striga dascalii cei mai tineri.

- Duceti-va pe pustiu, daca va place! duce-v-ati invartindu-va ca ciocarlia! striga cei batrani. si asa, aproape de Pasti, ne-am răzletit unii de altii, si la Socola a rămas să meargă cine-a vrea in toamna viitoare, anul 1855.

Amintiri din copilarie - Partea I
Amintiri din copilarie - Partea II
Amintiri din copilarie - Partea III
Amintiri din copilarie - Partea IV


Aceasta pagina a fost accesata de 12897 ori.